Curtea Supremă din Polonia a avertizat marți că țara ar putea să fie nevoită să părăsească Uniunea Europeană din cauza planurilor puterii de a modifica legile justiției, scrie Mediafax, citând Reuters.

Potrivit Curții, propunerile de modificare a legilor, care includ, printre altele, demiterea magistraților care critică reformele din sistemul judiciar, contravin legislației europene și riscă să tensioneze și mai mult relația dintre Bruxelles și partidul aflat la guvernare în Polonia, Lege și Justiție (PiS).

„Contradicțiile dintre legislația poloneză și cea europeană (…) vor duce, cel mai probabil, la o intervenție a instituțiilor UE în legătură cu încălcarea tratatelor Uniunii, iar pe termen lung vor duce la necesitatea ca Polonia să părăsească Uniunea Europeană”, arată Curtea Supremă într-un comunicat.

Uniunea Europeană a acuzat de mai multe ori PiS că încearcă să politizeze sistemul judiciar, însă partidul aflat la putere în Polonia susține că reformele pe care le propune sunt necesare pentru ca instanțele din această țară să fie mai eficiente.

Prin intermediul unui proiect de lege depus la Parlament, PiS încearcă să îi împiedice pe judecători să susțină că alți magistrați, numiți în funcții de o instituție nou înființată, controlată politic, nu sunt independenți. Magistrații care ar face astfel de declarații ar risca să își piardă funcțiile, potrivit propunerii.