Ministrul afacerilor externe, Bogdan Aurescu, a reiterat luni, la Bruxelles, condamnarea de către România a arestării opozantului Aleksei Navalnîi de către autoritățile ruse, calificând această acțiune drept “inacceptabilă”.

Șeful diplomației române a participat la reuniunea miniștrilor afacerilor externe din statele membre ale UE, care au discutat despre strategia UE de distribuire a vaccinurilor către state terțe, cazul Navalnîi, perspectivele de consolidare a relațiilor transatlantice, evoluțiile recente din relația cu Turcia, zona Golfului, Hong-Kong, Venezuela și relația UE – Egipt.

“România condamnă arestarea domnului Navalnîi, care este inacceptabilă”, iar “represiunea față de opoziție, doar pentru faptul că este opoziție, este inacceptabilă și nedemocratică”, a transmis Aurescu, care a susținut declarații de presă la sosirea la Consiliul Afaceri Externe.

Anterior, ministrul român de externe a participat și la o videoconferință de coordonare a miniștrilor de externe din PPE.

“De fapt, opoziția, chiar și non-parlamentară sau non-sistemică, beneficiază de drepturi, și eu cred că acestea trebuie recunoscute de către autorități”, a mai spus el, având în vedere că România s-a numărat printre primele state UE care au condamnat arestarea lui Navalnîi, iar mai mulți oficiali europeni, inclusiv liderul Renew Europe, Dacian Cioloș, au cerut noi sancțiuni din partea țărilor UE împotriva Rusiei.

De asemenea, și Parlamentul European a adoptat o rezoluție în care a solicitat eliberarea imediată a lui Navalnîi, precum și abandonarea lucrărilor la gazoductul Nord Stream 2.

În ce privește viitorul relațiilor transatlantice, Aurescu le-a sugerat omologilor săi “o abordare strategică de consolidare a parteneriatului transatlantic”. 

“Am subliniat necesitatea de a trata cu prioritate reziliența strategică transatlantică pentru a limita dependențe și pentru a resuscita parteneriatul nostru esențial”, a adăugat el.

Reuniunea miniștrilor de externe europene a avut loc, de altfel, și în contextul unor convorbiri telefonice pe care președintele SUA Joe Biden le-a avut deja cu prim-ministrul britanic Boris Johnson și cu președintele francez Emmanuel Macron, manifestând angajamentul său pentru relația transatlantică prin intermediul consolidării NATO și a parteneriatului Uniunea Europeană – Statele Unite.