Comisarul european pentru Transporturi, Adina Vălean, a declarat miercuri la Digi24 că pentru pasagerii din avioane Comisia Europeană nu recomandă obligativitatea impunerii de măsuri de distanţare fizică pentru că distanţarea fizică în aeronave este imposibilă.

„Noi recomandăm purtarea obligatorie a măştii în interiorul avionului. Tocmai pentru că distanţarea fizică în interiorul avionului nu este cu adevărat posibilă şi pentru că nu recomandăm măsuri de distanţare fizică în avion ca obligativitate, adică un număr mai mic de pasageri şi aşa mai departe, am înlocuit aceasta cu purtarea măştii, cu punerea la dispoziţia pasagerilor a dezinfectantului de mâini pe tot parcursul zborului, cu alte chestiuni de natură practică legate de vânzarea obiectelor sau a alimentelor şi băuturilor la bordul avionului”, a afirmat Adina Vălean, la Digi 24.

Comisarul european pentru Transporturi a subliniat că operatorii aerieni sunt liberi să ia măsuri de distanţare fizică precum vânzarea unui număr mai mic de bilete decât capacitatea aeronavei, dar Comisia Europeană nu a impus obligativitatea acestor practici.

„Cred că oamenii trebuie să fie foarte bine informaţi înainte de a-şi rezerva o călătorie şi înainte de a se prezenta la aeroport de toate condiţiile la care trebuie să se aştepte şi de toate regulile pe care vor trebui să le respecte. O bună informare este cheia. Noi recomandăm purtarea obligatorie a măştii în timpul zborului. Trebuie să vă spun că şi companiile aeriene pot lua ce decizii doresc, şi ele se află într-o situaţie în care trebuie să devină tot mai atractive şi să reinstituie încrederea consumatorilor, a pasagerilor în a-şi relua călătoriile, şi atunci sigur că sunt companii aeriene care fac un pas mai departe, care oferă o vânzare limitată a numărului de locuri din avion, sunt altele care au imaginat alte metode suplimentare de separare, dar noi nu o recomandăm ca obligativitate. Însă trebuie să spun că de tot ce înseamnă siguranţa în aviaţie se ocupă Agenţia Europeană pentru Siguranţa în aviaţie (EASA), şi am mandatat-o ca împreună cu Centrul European pentru Combaterea Bolilor (ECDC) şi cu alte instituţii europene importante să meargă un pas mai departe şi dacă este nevoie să impună reguli suplimentare, ele vor fi de natură tehnică şi vor fi comunicate tuturor”, a afirmat Adina Vălean.