În condiţiile în care criza generată de coronavirus pare să fie ţinută sub control, câteva ţări europene îşi vor redeschide frontierele începând cu marţi, 16 iunie, scrie Ziarul Financiar.

Printre aceste ţări se numără Germania, dar şi Austria, care plănuieşte să redeschisă graniţa cu Italia, una dintre cele mai afectate ţări din Europa. În plus, Spania îşi va redeschide graniţele de pe 1 iulie, însă restricţiile asupra punctelor de frontieră cu Portugalia vor fi ridicate pe 22 iunie, conform Mediafax.

Impactul economic al pandemiei de coronavirus va fi uriaş. Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) se aşteaptă ca PIB-ul zonei euro să scadă cu 9% sau 11,5% în cazul unui al doilea val de infecţii.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a declarat miercuri că riscul pandemiei rămâne încă ridicat şi că până şi ţările care au reuşit să controleze numărul de infecţii trebuie să rămână în continuare vigilente.

„Dacă ne uităm la numerele din ultimele săptămâni, putem spune că pandemia încă evoluează. Infecţiile continuă să crească în anumite zone ale planetei şi ne îngrijorează extrem de mult faptul că unele sisteme sanitare sunt depăşite de situaţie şi au nevoie de ajutorul şi solidaritatea noastră”, a declarat Mike Ryan, directorul serviciului de urgenţe din cadrul OMS.

În Coreea de Sud, autorităţile au tras un semnal de alarmă cu privire la un al doilea val de infecţii după ce au fost raportate 45 de cazuri noi.

„Având în vedere ritmul rapid de transmitere al COVID-19, există limite în ceea ce putem face pentru a identifica persoanele infectate şi pentru a opri răspândirea virusului”, spune Yoon Tae-ho, oficial al Ministerului Sănătăţii din Coreea de Sud.