Delegația USR PLUS consideră că propunerea Comisiei Europene de a avea un certificat comun european care să ateste vaccinarea, testul PCR sau dezvoltarea naturală a anticorpilor împotriva COVID-19 va facilita reluarea liberei circulații între statele membre. Libera circulație este una dintre valorile Uniunii și un drept fundamental al cetățenilor europeni care vor putea relua deplasarea fără restricții în UE.

USR PLUS susține propunerea Comisiei la nivel european pentru că evită crearea a două categorii de europeni, vaccinați și nevaccinați, și dă posibilitatea cetățenilor să opteze asupra modului în care atestă că nu sunt infectați cu virusul SARS-COV-2.

”O abordare comună asupra modului în care certificatele care atestă vaccinarea, testarea sau imunizarea printr-un document recunoscut de toate statele membre ale Uniunii va ajuta muncitorii transfrontalieri, industria turismului, cea aviatică și va opri carantinarea cetățenilor care trebuie să călătorească în scopuri esențiale. E un document important nu doar pentru turiști ci și pentru milioane de români care muncesc în Europa, o soluție comună importantă care împiedică alegerea unor soluții bilaterale sau între grupuri mai mici de state”, spune Nicu Ștefănuță, europarlamentar USR PLUS și membru în comisia pentru Mediu, Sănătate publică și Siguranță alimentară.

”Este nevoie de o cântărire cu bună măsură a acestei teme pentru a nu discrimina o parte dintre cetățenii care fie nu au încă acces la vaccin ori nu au voie să se imunizeze astfel din motive medicale sau alte considerente. Soluția propusă de Comisie acum este cea corectă pentru că nu discrimizează dar în același timp facilitează circulația. Evitarea termenului ”pașaport” sau orice cuvânt care poate fi asociat cu ideea de granițe în Uniunea Europeană este un alt lucru important”, spune Dacian Cioloş, președinte al Grupului Renew Europe din Parlamentul European, europarlamentar USR PLUS.

Propunerea Comisiei Europene va trebui discutată și aprobată de Parlamentul European și de statele membre, care vor pregăti și implementarea logistică a eliberării și verificării certificatelor. De asemenea, Comisia pregătește până în vară infrastructura digitală care va certifica autenticitatea documentelor emise în toate statele membre.

Certificatul de vaccinare european ar trebui să fie gata de utilizare la 1 iunie, susţine vicepreşedintele Comisiei Europene pentru promovarea modului de viaţă european, Margaritis Schinas, Certificatul va indica dacă o persoană a fost testată negativ la COVID-19, s-a vindecat recent de această boală sau a dezvoltat anticorpi, ori a fost vaccinată împotriva COVID-19. Totuşi, deocamdată este neclar dacă şi când ar putea fi folosit ‘paşaportul de vaccinare’ pentru populaţia generală. Pentru a putea fi pusă în practică, propunerea Comisiei va trebui să fie aprobată de statele UE şi de Parlamentul European.

Comisia Europeană propune crearea unei adeverințe electronice verzi pentru a facilita libera circulație, în condiții de siguranță, în interiorul UE în timpul pandemiei de COVID-19.

Adeverința electronică verde va constitui dovada că deținătorul a fost vaccinat împotriva COVID-19, a primit un rezultat negativ la testul de depistare a infecției cu virusul SARS-CoV-2 sau s-a vindecat de COVID-19.

Adeverințele vor fi disponibile gratuit, în format digital sau pe suport de hârtie, și vor include un cod QR care să le garanteze securitatea și autenticitatea.

Comisia va institui un portal pentru a se asigura că toate adeverințele pot fi controlate în întreaga UE și va sprijini statele membre în ceea ce privește punerea în aplicare din punct de vedere tehnic a adeverințelor. Statele membre au în continuare responsabilitatea de a decide ce restricții în materie de sănătate publică pot fi eliminate pentru călători, dar vor trebui să aplice aceste derogări în același mod și călătorilor care dețin o adeverință electronică verde.

Vicepreședinta pentru valori și transparență, Věra Jourová, a declarat: „Adeverința electronică verde oferă o soluție la nivelul UE pentru a garanta faptul că cetățenii UE beneficiază de un instrument digital armonizat menit să sprijine libera circulație în UE. Acesta este un mesaj pozitiv, care vine în sprijinul redresării economice. Principalele noastre obiective sunt acelea de a oferi un instrument ușor de utilizat, nediscriminatoriu și sigur, care să respecte pe deplin protecția datelor. Și depunem în continuare eforturi în direcția convergenței internaționale cu alți parteneri.”

„Prin instituirea adeverințelor electronice verzi, adoptăm o abordare europeană pentru a ne asigura că cetățenii UE și membrii de familie ai acestora pot călători în condiții de siguranță și cu un minim de restricții în această vară. Deținerea unei adeverințe electronice verzi nu va constitui o condiție prealabilă pentru libera circulație, iar persoanele care nu dețin o astfel de adeverință nu vor face nicidecum obiectul unor discriminări. O abordare comună la nivelul UE ne va ajuta nu numai să restabilim treptat libera circulație în interiorul UE și să evităm fragmentarea, ci va fi și o șansă de a exercita o influență asupra standardelor mondiale și de a da un exemplu, întemeindu-ne pe valorile noastre europene, cum ar fi protecția datelor”, spune Didier Reynders, comisarul pentru justiție.