Unirea Principatelor Române a fost actul fondator al națiunii române, a declarat, duminică, eurodeputatul Cristian Bușoi (PNL, PPE), președintele Comisiei ITRE din Parlamentul European, într-un mesaj adresat cu prilejul împlinirii a 162 de ani de la Unirea Principatelor Române.

“Unirea Principatelor Române a fost actul fondator al națiunii române. O elită intelectuală și politică a reușit atunci să pună Marile Puteri în fața faptului împlinit. Românii au reușit să se unească și să pună bazele construcției care a stat la fundația statului român”, a scris Bușoi, pe pagina sa de Facebook.

“Nu trebuie să îi uităm niciodată pe Alexandru Ioan Cuza și pe marii oameni ai acelor vremuri care s-au dedicat națiunii. La mulți ani, români! La mulți ani, România! Să fim uniți în cuget și-n simțiri! Să avem grijă de țara noastră și să fim pe zi ce trece mai buni!”, a mai adăugat el.

În fiecare an, la 24 ianuarie, în întreaga ţară este sărbătorită Ziua Unirii Principatelor Române, fiind marcat momentul unirii Moldovei cu Ţara Românească (1859) sub conducerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza (1859-1866). Acest eveniment major în istoria ţării noastre a reprezentat primul pas făcut pentru realizarea unui stat naţional unitar român. La 1 decembrie 1918, ţelul comun de unire a românilor într-un singur stat a fost atins, prin Unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România. De asemenea, anul acesta se împlinesc și 200 de ani de la Revoluția din 1821 condusă de Tudor Vladimirescu, unul dintre evenimentele care au marcat începutul procesului de renaștere națională a României.