În cadrul utimei sesiuni plenare din acest an, deputații europeni reuniți la Strasbourg, au dezbătut ultimele subiecte aflate pe agenda 2019, începând cu dezbaterea care a comemorat Revoluția Română din decembrie 1989.

Eurodeputatul Gheorghe Falcă, membru în cea mai mare familie politică a Parlamentului European, a declarat în interviul acrodat corespondentului CaleaEuropean.ro, că ”libertatea din 1989 a fost generată de mișcările din Timișoara, dar și de influența Statelor Unite al Americii”. 

Totodată, eurodeputatul liberal a salutat decizia președintelui american, Donald Trump, de a trimite o placă la Timișoara prin noul ambasador al SUA la București, pentru comemorarea a 30 de ani de la Revoluția Română: ”Este un gest fantastic și arată că America a fost mereu lângă poprul român”. 

Menționăm că rezoluția pe care Parlamentul European o va adopta în premieră în privința Revoluției Române din decembrie 1989 solicită statului român să și intensifice eforturile pentru elucidarea adevărului pe care o consideră ”o necesitate absolută pentru români, România, Europa și Uniunea Europeană”, criticând faptul că statul român a tergiversat într-un mod care nu era necesar elucidarea și punerea la dispoziție a adevărului.

În cadrul interviului, Gheorghe Falcă a făcut referire și la viitorul buget al Uniunii Europene, acesta fiind un subiect sensbil pentru instituțiile europene care gestionează negocierile pentru finalizarea noului cadru financiar multianual.

Potrivit deputatului român, prin propunerea de buget făcută de președinția finlandeză a Consiliului Uniunii Europene, ”nici măcar Pactul Ecologic European nu poate fi implentat”.

”Președinția finlandeză nu a urmat coordonatele președinției române pentru bugetul Uniunii Europene, ceea ce arată că România a fost pe un parcurs foarte bun cu discuții în privința repartițiilor pe marile direcții bugetare. Finlanda a încercat să schimbe tendințele și atunci s-a luat o decizie pentru a urgenta finalizarea, și astfel negocierea va fi preluată de către Comisie. Propunerea Parlamentului European este avantajoasă pentru fiecare stat membru, în contextul în care statele membre care contribuie cu mai mult vor fi active într-o piață în care Marea Britanie o să intre cu reglementare.”

În contextul în care alegerile britanice din 12 decembrie arată că Acordul de ieșire al Marii Britanii din Uniunea Europeană ar urma să se finalizeze, eurodeputatul Gheorghe Falcă a menționat că: ”Era mai logic ca acel acord de ieșire negociat de politicieni să fie prezentat cetățenilor și tot cetățenii  să cunoască punctele bune sau mai puțin bune, si nu un referendum cu da sau nu.”

”Uniunea Europeana nu înseamnă Europa, însă Uniunea Europeană este o structură foarte frumoasă și bine gândită și este foart bine ca în jurul acestor valori europene să vină cât mai multe state”, a mai adăugat acesta.

Referitor la viitorul Premiu Charlemagne pe care îl va primi președintele Klaus Iohannis  pentru promovarea ideii europene, eurodeputatul liberal a subliniat că președintele prin Premiul Charlemagne primește cea mai mare distincție a Uniunii Europene, fiind cea mai mare cinste adusă unui om politic din România și unui popor. ”El a primit această distincție, pentru că aproape de unul singur a reușit să țină România în direcția europeană.”

Citeste mai multe pe caleaeuropeana.ro