Europarlamentarul Gheorghe Falcă (PNL, PPE) a transmis la începutul acestei săptămâni conducerii Comisiei Europene, membrilor Parlamentului European și miniștrilor de interne din țările UE “Manifestul pentru Schengen”, o scrisoare publică prin care subliniază că României trebuie să-i fie garantat dreptul de membru Schengen.

Manifestul lui Gheorghe Falcă, transmis pe 31 mai, a fost lansat înainte ca executivul european să publice o nouă strategie pentru un spațiu Schengen mai puternic și mai rezilient, printre obiectivele căreia se numără și acceptarea țărilor pregătite de aderare, și anume România, Bulgaria și Croația.

Manifestul poate fi vizualizat aici.

“României trebuie să-i fie garantat dreptul de membru Schengen!”, a transmis, în mod tranșant, europarlamentarul român, într-o scrisoare publicată și în contextul în care miniștrii afacerilor interne din statele membre ale UE vor dezbate marți, 8 iunie, noua strategie anunțată de Comisia Europeană.

“Manifest pentru Schengen” este scrisoarea publică pe care europarlamentarul Gheorghe Falcă a transmis-o președintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, vicepreședinților Věra Jourová și Margaritis Schinas, comisarilor Ylva Johansson și Adina Vălean, precum și deputaților din Parlamentul European și miniștrilor de interne din țările UE.

Falcă a subliniat că situația României “nu mai poate suferi amânare din partea instituțiilor europene, în special a Consiliului”.

“Noi care am adoptat Acordul Verde European, noi care ne-am asumat ambițiile comune de a reduce emisiile nete pentru 2030 de cel puțin 55% față de 1990 și emisii zero până în 2050, noi care în  această perioadă Covid-19 le-am cerut cetățenilor să facă eforturi și să aibă încredere în instituțiile europene în gestionarea crizei sanitare și economice, acceptăm de 10 ani un standard dublu față de cetățenii din afara Spațiului Schengen”, a arătat Falcă în scrisoare oficială.

Europarlamentarul român a atașat scrisorii și un material video privind situația camioanelor de la punctul de frontieră Nădlac, acolo unde șoferii stau minim 24 de ore ca să poată trece de controlul de la frontiere.

“Recent am avut și cazul șoferului român ucis în cabina sa în Franța sau alte situații în care libertatea de mișcare a cetățenilor europeni a fost grav încălcată. Atunci când beneficiem de dreptul la libera circulație nu îi realizăm valoarea sau considerăm că vine de la sine, dar pentru români acest drept nu există! Aderarea României la Spaţiul Schengen este, pentru România, atât un drept cât şi o obligaţie:  un drept ce decurge din calitatea de stat membru al Uniunii Europene, dar şi o obligatie izvorâtă din însuşi Actul de Aderare la Uniunea Europeană”, a conchis eurodeputatul Gheorghe Falcă.

Parlamentul European a dat deja în 2011 undă verde pentru aderarea Bulgariei şi României la Spaţiul Schengen, poziție reafimată de-a lungul vremii de mai multe ori până la cel mai înalt nivel, atât în ceea ce privește Comisia Europeană, cât și legislativul european.

Decizia trebuie luată de statele membre ale Uniunii Europene, reunite în formatul Consiliului Justiție și Afaceri Interne.