Transportul feroviar, cu coridoarele de marfă și pasageri, justifică promovare și atenție concentrată din partea României, a declarat europarlamentarul Mircea Hava (PNL, PPE), membru în Comisia pentru dezvoltare regională din Parlamentul European.

„Cred că e momentul să se intervină în forță, dat fiind faptul că avem o presiune, pe viitorul buget, pe proiecte de mobilitate, mediu, digitalizare și inovare, cu posibilități mai mici de a ne recupera minusurile din autostrăzi sau căi ferate. Sunt și multe proiecte începute, neterminate, dar care se vor finaliza cu fondurile puse la dispoziție de Uniunea Europeană”, a afirmat Hava, în exclusivitate pentru CaleaEuropeană.ro, într-o declarație transmisă în contextul în care UE a stabilit că 2021 este Anul European al Căilor Ferate, iar întreaga infrastructură de cale ferată din România este de aproximativ 10.000 de km.

El a subliniat că România dispune de o alocare financiară totală de peste 8,3 miliarde de Euro. Sunt 10 axe prioritare în viitorul Program Operațional de Transport, din care 3 vor finanța proiecte de mobilitate sau conexate cu infrastructura și serviciile de cale ferată. Suma propusă din Fondul European de Dezvoltare Regională și Fondul de Coeziune depășește 1,7 miliarde de euro. Vor fi completați de contribuții de la bugetul de stat: „Bani serioși pentru proiecte de infrastructura feroviară trebuie alocați prin Mecanismul de Redresare și Reziliență. România trebuie să își conecteze centrele urbane strategice prin autostrăzi și cale ferată. Portul Constanța, capitala și aeroporturile, polii de creștere și de dezvoltare din granițe sau din centrul Transilvaniei, trebuie conectați complet în următorii 10 ani cu infrastructură completă de autostrăzi, cale ferată și internet de mare viteză. Este un moment bun de oportunitate financiară, pe care suntem obligați să nu îl ratăm”, a mai adăugat acesta.

“Devine evident că trebuie dusă o luptă serioasă, prin amendamente și luări de poziție în Parlamentul European, până la finalizarea negocierilor, pentru a-i face mai profitabil României mecanismul de coeziune. Mi-e greu să cred că fără o creștere a acestor fonduri, dar și o relaxare a reglementărilor, infrastructura feroviară din România va avea îmbunătățiri majore, atât timp cât, în acest moment, se discută doar despre modernizarea căii ferate Arad-Timișoara. Mai sunt, încă, șantiere ce trebuie finalizate în Ardeal, iar asta înseamnă bani mai puțini pentru investiții noi”, a mai spus el.