Eurodeputatul Rareș Bogdan, președintele delegației deputaților europeni români din PPE, a precizat pentru PSnews.ro, că lumea se va schimba complet după această pandemie de coronavirus.
Potrivit liberalului, cele mai mari schimbări se vor produce în industria aviatică, Horeca și industria de entertainment. „Industria city break-urilor va fi aproape inexistență, pentru că va fi complicat ca cineva să mai facă astfel de deplasări de weekend”, spune europarlamentarul.
Rareș Bogdan atrage atenția că industria alimentară va suferi o nouă orientare, iar România va trebui să exploateze acest moment.
„Va trebui să băgăm bani mulți în industria agricolă, să încercăm să ne dezvoltăm o industrie pe care am avut-o și pe care am pierdut-o în timp. Dacă știm să privim lucrurile și dacă știm să jucăm, toată această criză putem să o privim și ca o oportunitate, nu doar ca un moment critic pentru economia României. Putem să devenim jucători”, spune acesta.