Prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, consideră că demiterea lui Vlad Voiculescu este o decizie foarte bună, iar faptul că fostul ministru alimentează toate teoriile conspirației, ulterior demiterii, arată că decizia a fost cea corectă.

”Le-am spus extrem de clar că este o problemă legat de doamna Moldovan, legat de domnul Voiculescu, le-am spus că deja suferă întreaga coaliție și ne afectează pe toți.

Poziția USR-PLUS a fost că vor avea o discuție cu doamna Moldovan, că îl vor susține pe Vlad Voiculescu, dar vor avea o discuție. A doua zi, imediat a venit acel ordin și nu este normal ca premierul să afle din media despre un Ordin emis în Guvernul său.

Cei de la USR-PLUS ne-au spus că este o campanie împotriva lui Vlad Voiculescu, că oculta mondială, că PNL își folosește influența în presă pentru a-l demoniza pe Vlad. Am căutat și eu să văd unde își folosește

După ce am văzut interviul lui Vlad Voiculescu de la Digi 24 am înțeles încă o dată, dacă mai era nevoie, că decizia lui Florin Cîțu a fost una corectă și nu se mai putea continua așa. Vlad Voiculescu alimentează toate teoriile conspirației, toate lucrurile împotriva cărora noi am luptat. Este grav ca un fost oficial guvernamental să alimenteze un curent venit din Est și să distrugă toate eforturile Guvernului de a stăvili pandemia.”, a spus Rareș Bogdan.