Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, joi, la România TV, că, prin creşterea pensiilor cu 40%, România va avea un deficit bugetar de peste 6% şi a avertizat ca, în aceste condiţii, să „ne pregătim de autodistrugere”.

Traian Băsescu a explicat în cadrul emisiunii „Ultima Oră, moderată de jurnalista Lili Ruse, că România are toate estimările de creştere economică cu circa 4 la sută în următorii 2-3 ani, iar „acest lucru ajută la reglarea deficitului, fără să utilizezi reduceri de alocări pentru salarii, investiţii, pensii şi ajutoare sociale”.

„Noi discutăm acum despre o condiţie normală despre a reducerea a deficitului bugetar excesiv de la 4,6 la sută. 1,6 la sută să fie reduse în intr-un interval de trei ani. Ar însemna o reducere de 0,5 la sută pe an, în condiţiile în care va fi o creştere economică de 4 la sută. Asta va însemna că se va resimţi creşterea economică în venituri”, a explicat europarlamentarul PMP, la România TV.

Întrebat dacă poate fi realizată creşterea pensiilor cu 40 la sută în condiţiile în care România este vizată de procedura de deficit excesiv, Traian Băsescu a tras un semnal de alarmă.

„Dacă raportăm asta la creşterea pensiilor cu 40 la sută, înseamnă că vom avea un deficit de peste 6 la sută. Sunt destule naţiuni care în iresponsabilitatea lor se autodistrug. Să nu vă mire ca într-un an ca acesta să dubleze alocaţiile, să mărească pensiile cu 40 la sută. Sunt reprezentanţii aleşi pe care i-a delegat să distrugă această ţară. Dacă vine vorba despre creşterile anunţate politic şi se află reflectate în legi, cu contribuţia largă a celor două partide mari, ne pregătim de autodistrugere”, a precizat fostul preşedinte.