Victoria Maiei Sandu în alegerile prezidențiale din Republica Moldova trebuie să fie consolidată din punct de vedere politic și în Parlament pentru ca forțele democrate și pro-europene să poată influența parcursul de dezvoltare al țării, a declarat pentru caleaeuropeana.ro eurodeputatul Vlad Nistor (PNL, PPE), profesor emerit al Universității București și membru în Comisia pentru Afaceri Externe și în Delegația la Comisia parlamentară de asociere UE-Moldova din Parlamentul European.

Alegerea Maiei Sandu în funcția de președinte reprezintă „alegerea fermă și clară a cetățenilor Republicii Moldova de a schimba ceva esențial în societatea din care fac parte” și este „un pas înainte pentru frații noștri din Basarabia”, a apreciat Vlad Nistor care a atras, însă, atenția că susținătorii președintelui ales și ai forțelor democratice care o sprijină nu trebuie „să se relaxeze” pentru că „cea mai mare parte a puterii, din perspectiva Constitiției din Republia Moldova, se află în Parlament”. În acest sens, eurodeputatul a punctat că „următoarele alegeri parlamentare sunt cele care trebuie să consolideze această victorie la nivelul senzației și imaginii publice deocamdată, însă trebuie să urmeze și victoria politică”. 

De asemenea, Vlad Nistor a explicat că, spre diferență de România, unde funcția de președinte a fost consolidată încă după Revoluție, în Republica Moldova președintele ar trebui să se bucure de sprijinul unei majorități parlamentare pentru a-și putea exercita influența dincolo de limitele constituționale care îl constrâng și care îl pot slăbi în raport cu puterea de decizie a Parlamentului.

„Dacă nu ar fi un stat în care corupția este endemică și în care există încălcări flagrante ale legii, cum ar fi faimoasa poveste a miliardului, Republica Moldova ar trebui să fie o republică parlamentară sau cel puțin așa este din punctul de vedere al descrierii pe care Constituția o dă. Din această, perspectivă, între limitele Constituției, Maia Sandu și partidele care o susțin, care sunt mai mult de două, vor trebui să se mobilizeze foarte repede pentru ca entuziasmul popular să sprijine evoluția politică. Cred că doar aceasta este șansa, pentru că altminteri Parlamentul nu-i va da Maiei Sandu mai multă autoritate decât dorește și aici vedem episodul scurt al guvernării sale, din păcate”, a explicat eurodeputatul PNL. 

Citeste continuarea pe caleaeuropeana.ro