Grupul Partidului Popular European (PPE) din Parlamentul European a adoptat un document conceput de europarlamentarul liberal Marian-Jean Marinescu care creionează o imagine foarte clară a eforturilor pe care transporturile le vor face pentru decarbonizare.

Potrivit mențiunilor eurodeputatului român dintr-un mesaj pe Facebook, în această foaie de parcurcurs, care cuprinde propuneri concrete, nu se vor regăsi reduceri de 60% sau 70% a emisiilor cu efect de seră în Uniunea Europeană până în 2030 în raport cu nivelul din 1990. ”Am solicitat o foaie de parcurs pentru producătorii de automobile precum și pentru infrastructură”, a precizat Marinescu.

Acesta a argumentat că ”această foaie de parcurs este importantă pentru producători, pentru a ști ce automobile pot să producă până la un anumit termen, și ce anume după. La fel, consumatorul trebuie să știe clar ce poate să cumpere si cât timp mai poate circula cu un autoturism sau altul”, a explicat eurodeputatul român.

”Cât privește calea ferată, consider că este absolut necesară liberalizarea, căci doar așa putem muta transportul de marfă de pe rutier pe cale ferată, și, pe cale de consecintă, reduce emisiile. Însă, chiar dacă emisiile sunt importante, mobilitatea si comfortul cetățenilor trebuie să rămână o prioritate. Trenuri care să înlocuiască rute aeriene, în care o călătorie durează 11 ore în loc de 1 ora cu avionul, nu sunt un lucru care să aducă progres”, a mai spus Marinescu.

Acesta a anunțat că acest document de poziție va fi urmat de altele, pentru fiecare mod de transport.

”Am avut intâlniri cu asociațiile producatorilor de autovehicule, si vor urma si altele, pentru ca industria sa iși spuna parerea cu privire la textele legislative pe care le pregătim. Industria trebuie să se dezvolte in continuare. Tehnologii există, preturile chiar dacă nu mai sunt atât de ridicate, nu sunt încă accesibile tuturor”, a conchis Marian-Jean Marinescu.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat la mijlocul lunii septembrie în cadrul primului său discurs privind Starea Uniunii, susținut în plenul reunit al Parlamentului European, o propunere de reducere cu 55% a emisiilor de gaze cu efect de seră în Uniunea Europeană până în 2030 în raport cu nivelul din 1990, faţă de un obiectiv fixat în prezent la o diminuare cu 40%, cu scopul de a ajunge la o neutralitate în privinţa emisiilor de carbon până în 2050.

La acel moment, europarlamentarul Marian-Jean Marinescu i-a solicitat președintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, să prezinte pașii pentru atingerea obiectivului de reducere cu 55% a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2030.

”Lucurile trebuie făcute cu echilibru. Vreau să văd și eu studiul de impact. Doresc să văd ce se întâmplă acolo în ceea ce privește locurile de muncă, situția socială, competitivitate economică față de alte zone economice din această lume”, a precizat Marian-Jean Marinescu în cadrul unei dezbateri organizate de CaleaEuropeană.ro în format de videoconferință privind Starea Uniunii Europene.

Europarlamentarii au fost mai ambițioși și au solicitat la 8 octombrie o reducere de 60% până în 2030, adăugând necesitatea ca obiectivele naționale să fie adaptate într-un mod eficient și corect.

Din punctul de vedere al lui Marinescu, pentru România, ținta de 60% reducere a emisiilor înseamnă pierdere de locuri de muncă. ”Susțin pe deplin decarbonizarea UE până în 2050, dar trebuie să o facem într-un mod înțelept, care să mențină competitivitatea economică, bunăstarea populației, și să creeze noi oportunități de angajare”, explica acesta la acel moment.

Aceste noi ținte anunțate de Ursula von der Leyen se înscriu în ambițioasa inițiativă anunțată la 11 decembrie 2019, și anume Pactul Ecologic European, prin care Comisia Europeană dorește să transforme Europa în primul continent neutru din punct de vedere climatic până în 2050.

Sursa: caleaeuropeana.ro