Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, a declarat luni, în ședința de Guvern, că nu mai există niciun risc ca România să piardă fonduri europene prin decomitere și, mai mult, a fost trimisă Comisiei Europene pentru decontare suma de un miliard de euro.

Premierul Ludovic Orban a zis în ședința de Guvern că la preluarea guvernării exista riscul pierderii de 600 de milioane de euro, fonduri UE, și i-a cerut ministrului fondurilor europene să prezinte situația la zi. „Avem vesti foarte bune. Zero decomitere la nivelul tuturor programelor operationale. Un miliard de euro suma trimisa la Comisie pentru decontare si va intra in trezorerie. Fata de ce aveam ca risc de decomitere de 557 milioane euro, am realizat in avans suma de 466 miliaone euro, aproape jumatate de miliard de euro realizati in avans”, a zis Marcel Bolos.

„Consideram ca lucrurile sunt deblocate si viteza de absorbtie a crescut semnificativ”, a concluzionat premierul.