Premierul Ludovic Orban a declarat miercuri că la nivelul Parlamentului European ar trebui ca toţi europarlamentarii români, indiferent din ce partid fac parte, să aibă un dialog foarte strâns şi să îşi coordoneze poziţiile pentru a susţine interesele României.
Șeful guvernului a avut, în a doua zi a vizitei sale la Bruxelles, o întâlnire cu europarlamentarii români ca parte a programului ce a mai inclus o întrevedere cu președintele Parlamentului European, cu liderii grupurilor PPE și Renew Europen, Manfred Weber, respectiv Dacian Cioloș, precum și cu doi membri ai Comisiei Europene, vicepreședintele executiv Valdis Dombrovskis și comisarul european pentru transport Adina Vălean.
“Am luat decizia de a invita la această întâlnire pe toţi europarlamentarii români, atât pe cei care sunt în grupul PPE, cât şi pe cei care sunt în grupul Renew şi în grupul socialist. M-am bucurat că au răspuns invitaţiei foarte mulţi europarlamentari, am vrut să avem această discuţie pentru că eu cred că la nivelul Parlamentului European trebuie să avem un dialog foarte strâns, să ne coordonăm poziţiile, să susţinem interesele României, pentru că, la urma urmei, fiecare dintre europarlamentari reprezintă România şi atunci când se poate ajunge la o înţelegere în care se constată că avem nişte interese foarte clare, să existe o coordonare a poziţiei şi o cooperare între europarlamentari pentru susţinerea intereselor României”, a spus Orban într-o conferinţă de presă, la Reprezentanţa Permanentă a României pe lângă UE.
El a menţionat că a avut cu europarlamentarii români “o discuţie interesantă, în care s-au exprimat puncte de vedere pe foarte multe teme” şi care se va repeta.
“Este extrem de important ca astfel de întâlniri să mai aibă loc, pentru că, sigur, în ţară suntem în competiţie, de multe ori ducem competiţia asta dincolo de nişte limite, dar în ceea ce priveşte acţiunea apolitică la nivelul UE, trebuie să cooperăm şi să ne unim eforturile, să încercăm să folosim influenţa pe care o are fiecare partid politic la nivelul grupului politic şi la nivelul altor oficiali ai instituţiilor europene, astfel încât să putem să influenţăm deciziile care se iau la nivel european, pentru ca aceste decizii să genereze avantaje pentru români”, a afirmat premierul, citat de Agerpres.
Prim-ministrul Ludovic Orban se află, de marţi până joi, în vizită de lucru la Bruxelles, la instituțiile Uniunii Europene și ale NATO, pentru întâlniri cu președinții Consiliului European, Comisiei Europene și Parlamentului European, cât și cu secretarul general al Alianței Nord-Atlantice.
Vizita a debutat marți cu întrevederi cu președintele Consiliului European, Charles Michel, și a purtat discuţii şi cu negociatorul-şef al Uniunii pentru retragerea Regatului Unit din UE, Michel Barnier, comisarul european pentru vecinătate şi extindere, Oliver Varhelyi, cu vicepreşedintele executiv al CE, Frans Timmermans, şi cu Johannes Hann, comisar european pentru buget şi resurse umane.
Vizita lui Orban se încheie joi cu întrevederi cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.
Sursa: caleaeuropeana.ro