Sfârșit de săptămână fierbinte pentru ultimele negocieri privind desemnarea candidaților care vor obține viitoarele posturi de comisari europeni. Marți, președinta proaspăt aleasă a Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, ar trebui să anunțe lista finală cu nominalizările fiecărei țări, urmând ca apoi candidații să fie aprobați în plenul Parlamentului. Situația României este una ingrată, din cauza propunerilor făcute de premierul Viorica Dăncilă. Astfel, oficialii europeni s-au arătat deranjați de faptul că țara noastră i-a nominalizat pe Dan Nica și Rovana Plumb, aceștia fiind considerați nepotriviți pentru un astfel de portofoliu. Acest lucru a slăbit și șansele ca România să obțină un portofoliu consistent, având în vedere că în precedentele două mandate am avut parte de portofolii grele: Agricultura și Politica Regională.

Deși nimeni nu declară oficial nimic pe acest subiect, mai multe surse consultate de B1.ro susțin că sunt șanse mari ca țara noastră să obțină până la urmă postul de comisar pe Transporturi, în condițiile în care inițial am vizat Mediul și Energia. Acest post nu este neapărat unul atât de important cum pare la prima vedere, pentru că, spre exemplu, deblocarea fondurilor pentru autostrăzi ține de comisarul pentru Politici Regionale. Totuși, postul în sine ar putea reprezenta un impuls pentru infrastructura românească.

Sursele B1.ro susțin că, în acest moment, trei nume se bat pentru obținerea acestui portofoliu de la Transporturi. Rovana Plumb, susținută puternic pe Viorica Dăncilă, are prima șansă de a fi nominalizată, dar în acest caz sunt șanse importante ca ea să nu treacă nici măcar de comisii. O variantă de rezervă o reprezintă Ramona Mănescu, actualul ministru de Externe, care beneficiază de un lobby personal puternic la Bruxelles, având în vedere că aceasta a activat aici o lungă perioadă. Totuși, trecutul controversat al acesteia îi diminuează șansele de a fi acceptată. În ultimele ore începe să fie vehiculat și numele eurodeputatului PNL Gheorghe Falcă. Acesta beneficiază de o susținere puternică din rândul liberalilor, dar și a altor grupuri importante, fiind aproape sigur că ar trece lejer de votul colegilor. Rămâne însă problema de a o convinge pe Viorica Dăncilă să vină cu o propunere rezonabilă de comisar european, în contextul politic actual care marchează o dispută agresivă între Palatul Victoria și Palatul Cotroceni.

Rareș Bogdan: Ne vom trezi cu un post de comisar de ascuțit creioane / Nominalizarea lui Mănescu, informație falsă

Mai mulți europarlamentarii PNL au comentat pentru B1.ro starea în care se află negocierile în acest moment și au confirmat că candidatura lui Gheorghe Falcă este una sustenabilă. Rareș Bogdan, liderul europarlamentarilor PN,L spune că, totuși, principala problemă e reprezentată de faptul că propunerile Vioricăi Dăncilă au distrus orice șansă ca România să prindă un portofoliu important.

Eu mă îndoiesc că domna Dăncilă, care este complet iresponsabilă, înțelege ceva din ce înseamnă guvernul Uniunii Europene, pentru că de fapt comisariatul și comisarii asta sunt. Doamna Ursula von der Leyen, marți, urmează să prezinte comisarii Parlamentului, iar după asta să intre în grupurile politice pentru ca fiecare dintre aceștia să se prezinte, să-și caute susținerea pentru plen, pentru vot. Propunerile făcute de doamna Dăncilă sunt cel puțin ciudate, ca să nu spun inacceptabile. Pe lângă faptul că riscă să blocheze constituirea comisiei, mai riscă ceva, să se trezească cu un post de comisar de ascuțit creioane, adică o chestiune extrem de irelevantă, în loc să ocupe conform grupului pe care noi îl luăm, al șaselea grup după ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, să ocupăm unul dintre cele mai importante comisii respectiv, Transporturi, Energie sau Mediu.

Cei de la PSD au venit cu două propuneri inacceptabile și se pregătește, pentru că au anunțat că în cazul în care acestea două nu vor întruni sufragiile, nu vor primi susținere, nici măcar în primă fază înainte de vot, nu este dispusă să schimbe decât cu Ioan Mircea Pașcu, care este o propunere care vine parcă exact din Piața Roșie, exact de sub zidurile Kremlinului.

Nimic de doamna Mănescu, este o informație falsă, mă îndoiesc că PSD va ceda, o vor ceda pe doamna Mănescu pentru Rovana Plumb, care este tot un lider al partidului. Cred că este o pistă complet falsă, aruncată chiar de cineva din proximitatea doamnei Mănescu. Iar cu șansa ca un liberal să ocupe această poziție, ar fi onorant și ar fi extrem de bine pentru România, pentru că imaginea liberalilor și al grupului PPE în Parlamentul European e complet diferită. Oricare dintre colegii mei europarlamentari ar fi o soluție infinit mai bună decât propunerile făcute de PSD. Vă spun că ar întruni Ghiță Falcă cele 183 de voturi integral, plus, sunt convins, că și susținerea Renew, susținerea verzilor, mai ales că a făcut lucruri extraordinare în domeniul mediului pentru un  oraș verde la Arad când a ocupat cele trei mandate și jumătate de primar„, a declarat Rareș Bogdan pentru B1.ro.

Gheorghe Falcă: Eu sunt inginer de Căi ferate, Drumuri și Poduri dar propunerea trebuie să vină de la Guvern

Gheorghe Falcă susține că ar fi potrivit pentru un portofoliul de comisar european pe Transporturi, dar nu își închipuie cum un guvern PSD ar putea face o astfel de propunere.

România își dispută trei portofolii și unul dintre ele este transporturi. Fiecare își negociază cu Ursula von der Leyen un portofoliu, România a trimis două nume, Nica și Rovana Plumb, sursele de acolo spun că cei doi sunt nesatisfăcători și că Nica a fost retras direct, doar că Guvernul României nu poate să trimită o altă propunere pentru că nu poate face ședință de guvern. Eu sunt inginer de Căi ferate, Drumuri și Poduri dar propunerea trebuie să vină de la Guvern și Guvernul nu cred că scrie Gheorghe Falcă comisar. Sunt în Comisia de Trasporturi, îndeplinesc niște criterii. Se va intra în Parlamentul European ca fiecare să fie votat„, a declarat Gheorghe Falcă pentru B1.ro.

Postul de la Transporturi, „o șansă fantastică pentru România”

Jurnalistul specialist în Trasporturi Ștefan Etveș este sceptic în privința influenței pe care ar putea-o avea orice comisar din partea României, având în vedere că proiecte și studii de fezabilitate pentru noi autostrăzi nu sunt făcute.

E o șansă fantastică pentru România, din păcate eu aș garanta că dacă un român, dacă o româncă, ar ocupa acest post, cei 5 ani de comisar pe Trasporturi, eu pariez pe maxim 300 de km, 400 de kilometri de autostradă și aceia parte din ei contractați acum și începuți atunci. Pentru că noi astăzi nu avem studii de fezabilitate bine făcute, bine documentate, nu avem studii de prefezabilitate, nu avem proiecte, nu avem ce să scoatem la licitație. În rest nu ne putem încumeta să spunem că vom avea o centură la nivel de autostradă în Capitală în următorii 5 ani. Poate centura de sud, adică cei 45 de kilometri, 50 maxim, dar să avem toată centura, acel inel de autostradă de 100 de kilometri, lucrare de care se vorbește din 2007-2008, nu. Sibiu – Pitești, asta da„, a declarat Stefan Etveș.

Siegfried Mureșan: Viorica Dăncilă are acum mai puține opțiuni fiindcă a venit cu propuneri proaste

Eureparlamentarul PNL Siegfried Mureșan avertizează și el că anumite portofolii au fost deja negociate.

Discuțiile despre portofolii vor începe doar după ce doamna președinta aleasă a Comisiei Europene va avea un candidat agreat din partea Guvernului României. Realitatea este următoarea, fiecare stat membru a încercat să desemneze cât mai rapid un candidat cât mai bun în materie de competențe, în materie de intergritate, de credibilitate și de experiență la nivel European, să rezolve problema persoanei pentru a începe discuția despre portofoliu. Cu Viorica Dăncilă lucrurile au stat exact pe dos, domnia sa nu ne-a anunțat în mod oficial și nu ne-a anunțat de la începutul procesului nici o candidatură. Au fost date pe surse două nume, au fost testate informal cu președinta aleasă a Comisiei Europene. Asta în sine constituie o problemă, faptul că prim-ministrul nu a anunțat în mod oficial care sunt numele. De vreme ce ea nu ales repede un candidat competent, acceptabil, structura Comisiei se completează. Alte state au avut candidați acceptați deja, sunt în discuții avansate despre portofolii, iar noi venim la spartul târgului, vom lua ceea ce rămâne, riscăm să pierdem ceea ce ar fi fost fezabil pentru România și anume obținerea poziției de vicepreședinte al Comisiei Europene.

Citeste mai multe pe b1.ro