Europarlamentarul Cristian Terheş anunţă că a demisionat din PSD.

”Azi mi-am dat demisia din PSD, membru al grupului europarlamentar S&D, pentru a mă înscrie în Grupul ECR (Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni), din care face parte ECPM (Mişcarea Politică Creştină Europeană), partid politic european la care este afiliat PNŢCD”, a scris Terheş pe Facebook.  

Conform explicaţiilor europarlamentarului, candidatura sa la alegerile europarlamentare pe listele Partidului Social Democrat a fost urmarea unui Protocol între PSD şi PNŢCD, semnat într-o conferinţă de presă de preşedinţii celor două partide, protocol care stabileşte colaborarea celor două partide pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, precum şi a democraţiei constituţionale în România.   

”Le mulţumesc şi pe această cale colegilor pentru bună colaborare pe care am avut-o în cadrul Delegaţiei. Ca membru în Grupul ECR-care susţine o Europa a democraţiei şi naţiunilor-voi promova, în numele PNŢCD, toate iniţiativele favorabile României”, precizeazp Terheş.