Șeful diplomației Uniunii Europene, Josep Borrell, a cerut miercuri statelor membre să cadă de acord asupra unei doctrine ambiţioase ca bază pentru operaţiunile militare comune în afara UE, inclusiv prin constituirea unei forţe care să fie desfăşurată în situaţii de criză, relatează Reuters.

Josep Borrell a susţinut astfel că primul său proiect al ”Busolei Strategice” a UE, pe care îl va prezenta săptămâna viitoare, este crucial pentru securitatea sa. 

Europa este în pericol”, menţionează el în preambulul documentului trimis spre dezbatere celor 27 de state membre. ”Avem nevoie de capabilităţi de desfăşurare rapide”, a punctat şeful diplomaţiei europene în declaraţia sa citată de Reuters.

O idee, a explicat Borrell, dar care nu este nouă, este ca UE să dispună de o forţă de reacţie pentru situaţii de criză cu un efectiv de circa 5.000 de militari, el subliniind în acest timp că alianţa NATO în care SUA joacă un rol esenţial rămâne principala responsabilă pentru apărarea colectivă a Europei.

Miniştrii europeni de externe şi ai apărării vor aborda luni și marți aceste chestiuni, cu obiectivul de a conveni un document politic până în luna martie. La reuniuni va participa și secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, care salută eforturile europene în materie de apărare, dar atenționează împotriva unei concurențe cu Alianța Nord-Atlantică.

Busola Strategică va contribui la consolidarea unei culturi europene comune în materie de securitate și apărare și la definirea obiectivelor corecte și a scopurilor concrete pentru politicile UE. Ea va aborda patru domenii diferite, interconectate: – misiuni de gestionare a crizelor; reziliență; instrumente și capabilități; cooperarea cu partenerii. Din această perspectivă, Busola strategică a UE se aseamănă cu documentul programatic al NATO – Conceptul Strategic – care statuează trei piloni: apărare colectivă, gestionarea crizelor și securitate prin cooperare. De altfel, adoptarea Busolei strategice a UE va fi urmată de adoptarea următorului Concept Strategic al NATO, la summitul de la Madrid din 29-30 iunie 2022.